24 February 2009

Dragobete




Am tot auzit ca pe 24 februariei ar fi Dragobetele,  curios desi nu am nici un motiv, anul asta am si tinut minte ca azi e ziua cu pricina. Probabil si pentru ca, negrul Cabral a mediatizat la greu aceasta "sarbatoare a indragostitilor" in schimbul celei "furate" de la americani.

Ce nu stiam e ca Dragobetele, însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii. Asta a omis Cabral sa ne spuna.

Am tot cautat sa aflu cat mai multe despre aces obicei si cica acest termen de dragobete a fost preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un petitor si un nas al animalelor, romanii au transfigurat Dragobetele in protectorul iubirii celor care se intalnesc in ziua de Dragobete, iubire care tine tot anul, asa cum si pasarile "se logodesc" in aceasta zi. Oficial s-a considera ca incepand de azi e primavara, dar practic mai asteptam putin soarele, ca ghioceii deja i-am primit.

În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala : Dragobetele sărută fetele. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.

Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.

Si uite cum  azi desi pentru mine a fost o simpla zi de marti cu tot cu cele 3 ceasuri rele, pentru altii a fost mai speciala, en fin...

Na ca avem si noi o zi pe care o putem dedica iubirii, ce nu inteleg eu, daca tot avem si noi oficial o asa zi, la ce o mediatizam si sarbatorim pe 14 februarie, pentru ca da e mai cool  si nu frumos, offf saracu Pruteanu ca el se lupta cu morile de vant ca sa fie si la noi in tara putina demnitate si sa fi mandru ca esti roman.

Si mi se pune acum un pitic pe creier...oare de ce nu m-am interesat la spanioli cand e o astfel de zi (hmmm...la cate fieste au ei asta le-ar mai lipsi), cu siguranta au si ei, sau au "imprumutat-o" si ei pe-a americanilor, ca de ce sa fie o singura zi  mai bine doua, americanii ce fac, iau si ei cu zapca de la toate celelalte popoare???

Azi a fos iar o zi mai speciala, s-au cumparat bombonele, floricele, ba o plimbarica, o imbratisare, un sarut, de ce n-ar fi asa zilnic? De ce ne trebuie o zi anume?

Tuturor le doresc sa se iubeasca mult si frumos in fiecare zi din an, dar sa o faca sincer.


 

15 February 2009

Melancolie .... sau ceva de genu


Nu stiu de ce dar in ultimul timp, probabil si din cauza ultimelor evenimente care au avut loc gen Valentine's Day, week-end, etc am asa o stare naspa rau. Ma simt ca un leu in cusca si cand am putina libertate vreau mai mult - off nici cum nu e bine, si uite asa imi fug gandurile, departe, departe si inevitabil apare melancolia. Why???

Mi-am descoperit si un "nou hobby" daca se poate numi asa, sa analizez pe cei din jur, sa le urmaresc gesturile, comportamentul, mersul, totul. Chiar imi place de exemplu, intr-o cafenea sa-mi arunc privirea asupra celor din jur, doar ca sa-i privesc nimic mai mult...sau involuntar privitul implica mai multe...in fine rau nu fac nimanui cu asta...si uite asa cad in melancolie.

Astept sa vina primavara, sa ma plimb prin parc, poate imi iau si aparatu sa fac fotografi, apoi sa le privesc...si iar o sa fiu melancolica.

Orice as face tot acolo ajung, dar e doar o stare de moment, va trece sau asa sper.


P.S.: Am cautat pe google melancolie si am postat prima poza pe care am gasit-o, nu stiu de ce nu am reusit din prima sa o uploadez...mai incerc, va las pe voi sa o analizati si sa va dati cu parerea, mie una imi place chiar daca nu stiu cine e, chiar nu conteaza.

04 February 2009

Testul care ne poate salva viata


Am auzit in ultimul timp tot mai multe cazuri in care viata este infranta de moarte si toate din cauza cancerului de col uterin.

Scriu aceste randuri in speranta ca vor fi citite de cat mai multe femei, si poate, tu cea care citesti, esti la randul tau datoare sa transmiti mai departe aceste infomatii.

 
Am observat ca desi cancerul de col uterin este al doilea ca frecventa intre toate tipurile de cancer in intreaga lume (primul loc fiind ocupat de cancerul de san), stim prea putine despre aceasta boala cumplita. Pretutindeni in lume, la fiecare doua minute o femeie moare din cauza cancerului de col uterin. In Romania situatia este cu atat mai trista cu cat cazurile de cancer descoperite sunt in stadii avansate.

Si totusi, unele dintre noi, avem atata timp si posibilitatea sa aflam cat mai multe lucruri accesand banalul google.

Mai tragic este ca depistat la timp cancerul de col uterin poate fi tratat si totusi statisticile sunt ingrozitoare. 

Testul care ne poate salva viata are un singur nume: testul Babes-Papanicolau.

Testul Papanicolau, sau,  examenul cito-vaginal, consta in analiza la microscop a celulelor din secretia vaginala. Acest test poate detecta orice modificare aparuta la nivelul mucoasei vaginale si poate depista modificarile maligne (canceroase) inca din stadiile incipiente dar si diferite tipuri de infectii si boli cum ar fi infectia cu candida sau trichomonas.

Recunosc ca nu l-am facut, poate din inconstienta sau pur si simplu de teama, dar mi-am propus sa-l fac cat mai curand posibil, e timpul sa iau atitudine, si o fac pentru mine in primul rand.

Am avut nesansa, sa trec prin clipe cumplite, cand cea mai iubita fiinta din viata mea a fost diagnosticata cu cancer pe col uterin

Mai greu a fost cand dupa operatie, fiind singura care putea vorbi cu medicul am aflat ca are sanse de vindecare 65% si doar dupa 5 ani se poate spune ca e intr-adevar bine si poate nici atunci. Nu voi uita niciodata cand practic fugiind pe scarile spitalului dupa doctor ( care se grabea sa intre la alta operatie) am aflat ca ce e mai greu de-acum incepe, apoi el s-a oprit, m-a analizat atent si cand si-a dat seama ca nu eram pregatita sa aflu vestile "bune" mi-a zis"totul va fi bine".

Si da asa va fi, pentru ca atat eu cat si familia mea am intrat in lupta nepregatiti, dar acum putem afirma ca suntem gata pentru orice cu scopul de a invinge, povestea asta trebuie sa aiba un happy-end.

De-asta trebuie sa avem grija de mamele noastre, surorile, prietenele, colegele, de noi insine si sa ne ajutam mereu apropele.

Fetelor e timpul sa luam atitudine...