Gradina uitata - Kate Morton




Pe instagram, am vazut o poza postata de Laura Cosoi cu o carte - Gradina uitata de Kate Morton, pe care de ceva vreme vroiam sa o comand. Titlul m-a atras si ceva imi spunea ca nu voi lasa curand cartea din maini pana nu o termin de citit, asa a fost.



 Este prima carte scrisa de K. Morton pe care o citesc, dar deja astept sa primesc Casa de la Riverton si Orele indepartate. Ajunsesem pe la mijlocul cartii si m-am indragostit de modul in care autoarea a scris, totul invaluit intr-o poveste, ca un basm care te tine cu sufletul la gura pana ii dezvalui misterul, care coincide cu finalul cartii.

Toata actiunea este invaluita intr-un mister, iar cheia tuturor secretelor vietii a trei generatii este gradina uitata.

Incepand sa o citesc, cum am mai spus, greu ma puteam "dezlipi" de ea, mare parte am citit-o in drumul spre birou, cele 35 de minute erau aur, totul a inceput invaluit intr-un mister care cu cat citesti cu atat da nastere altor mistere si unor intorsaturi care doar la final sunt dezvaluite. Desi la un moment dat ceea ce se crede este total eronat, am avut acel feelling ca nu e asa, mandra sunt ca finalul a fost cel pe care-l banuiam. 
Aceasta carte mi se potriveste ca o manusa, in roman apare un citat "...orice familie are un secret ascuns..." imaginati-va ca povestea familiei din aceasta carte nu are doar un secret ci o multime, si dupa cum bine se stie niciun secret nu ramane nedezvaluit, secretele au dus la distrugerea si dezbinarea familiei.

Nu stiu daca pot relata pe scurt povestea, actiunea se petrece practic pe trei planuri, in trei perioade diferite, dar actiunea propriu-zisa se intampla in anul 2005 cand Cassandra primeste o mostenire (o casa in indepartata Anglie) de la bunica Nell, care este punctul de plecare spre a afla ce secret ascunde intreaga existenta a familiei. Trecerea de la trecut la prezent este pur si simplu fabuloasa, naratiunea trece de la o poveste simpla la un basm, misterul este invaluit treptat, dar ia intorsaturi tocmai cand te astepti ca totul sa fie descoperit, este ca un puzzle pe care-l completezi cu pasi marunti.

Este povestea unei fetite de 4 ani (Nell) care in anul 1913 este gasita intr-un port din Australia, cu un geamantan alb ca de papusi si o carte cu povesti pentru copii. Creste intr-o familie australiana inconjurata de multa dragoste si doar la varsta de 21 de ani, cand isi pierde mama adoptiva, afla ca este adoptata si ca a fost gasita in port. Nell pleaca in tara de origine in cautarea adevaratei familii, dar nu reuseste sa dezvaluie misterul, cumparand totusi o casa care o atrage fara sa stie ca acolo este ascuns secretul vietii ei, casa facand parte din conacul unde banuia ca se nascuse si copilarise pana la varsta de 4 anisori. Dupa moartea ei, nepoata Cassandra, mostenind casa si citind jurnalul bunicii, afla de tentativa de a afla cine este si pleaca pe urmele bunicii...

Zic sa cititi cartea, cartea care atrage ca un magnet si o sa va surprinda garantat!

Enjoy the silence!

Comments